Scot ciutura mea plină din fîntînă
Pe cumpăna grădinii. Mereu ca-ntîia oară,
Ea se înalţă şi scoboară.
Mă uit în undă chipul să-mi cuprindă,
Că n-am, în cîmp, la sapă, o altfel de oglindă.
Dar ieri venind şi boul, dintr-însa să se-adape,
Ne-am oglindit alături în tremurul de ape.
Joian mi-e frate galeş, iubit, în arătură.
În ciutură se vede-ndoita sorbitură.
16 mai 1967