Un bou ca toți boii, puțin la simțire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decît toți frații mai cu osebire,
Dobîndi-n cireadă un post însemnat.
—Un bou în post mare? —- Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntîmplă în orcare loc:
Decît multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdauna un dram de noroc.
Aşa d-a vieței veselă schimbare,
Cum şi de mîndrie boul stăpînit,
Se credea că este decît toți mai mare,
Ca cu dânsul nimeni nu e potrivit.
Vițelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clai suma şi livezi o mie:
„Mă duc — zise-ndată — nițel fîn să-i cer.“
Făr-a pierde vreme, vițelul porneşte,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine si-l opreşte:
„Acum doarme — zice — nu-l poci supără.“
— „Acum doarme? ce fel! pentru-ntia dată
După-prînz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ast somn nu prea-mi place, si o să i-o spui.“
— „Ba să-ti cauți treabă, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă dacă vrei să fii.“
La o mojicie atâta de mare,
Vițelul răspunde c va astepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lânga el trece, făr-a se uita.
Cu mâhnire toate baiatul le vede,
Însa socoteşte că unchiu-a orbit;
Căci fără-ndoială nu putea a crede
Că buna lui rudă să-l fi ocolit.
A doua zi iarăşi, prea de dimineață,
Să- găsească vreme, la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheață,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.
„Boierule — zise — aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.“
— „Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.
N-am asfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.