Grigore ALEXANDRESCU, Citate

Grigore Alexandrescu - Citate Celebre, Maxime, Cugetări.

• Viața e o luptă, o dramă variată, si actul cel din urmă în veci e sângerat. (Grigore Alexandrescu)
• Viata nu sta-n zile. (Grigore Alexandrescu)
• Adevărat vorbeam / Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei, / Că voi egalitate, dar nu pentru căței. / Acestea între noi adesea o vedem, / Și numai cu cei mari egalitate vrem. (Grigore Alexandrescu - Câinele și cățelul)
• Din cupa desfătării amărăciunea se naște. (Grigore Alexandrescu)
• La oameni adevarul sa-l spui fara sfiala. (Grigore Alexandrescu)
• Vanitatea e un mic vitiu, dar cu buna-ncredintare. Ea adesea ne expune la ridicol foarte mare. (Grigore Alexandrescu)
• Cu cat sunt mai rari poetii care au lasat numele lor la veacuri, atat mai numerosi aceia care s-au pierdut in adancul uitarii. (Grigore Alexandrescu)
• Poezia este cea mai antica arta a spiritului omenesc. (Grigore Alexandrescu)
• Pe langa neaparata conditie de a placea, poezia este datoare sa exprime trebuințele societății și sa deștepte simțămintele frumoase si nobile, care inalta sufletul prin idei morale. (Grigore Alexandrescu)
• Cu cat arta este mai frumoasa, cu atat este mai anevoie. (Grigore Alexandrescu)
• A putea lucra intocmai deocamdata socotesc. Tot ce-mi place ma aprinde, si-n mitul ce citesc. (Grigore Alexandrescu)

• ”Alexandrescu este incontestabil cel mai de seamă fabulist al nostru ...”  (D. Popovici)
• ”Pentru întâia oară un veritabil poet român pătrundea cu fantezia în spațiul cosmic, îmbrățișa cu gândul toate regnurile, punând întrebări asupra cauzelor, având fiorul imensității și raționalității universului”. (George Călinescu)
• "Grigore Alexandrescu nu e un adevarat temperament dual, osciland intre cei doi poli ai axei sale morale; liricul la el e accidental, am spune chiar nesubstantial; didacticul, in cea mai inalta expresie a cuvantului, e permanent si caracterizam. Poetul nu-si gaseste nicaieri tonul just, ca in epistole si satire"
  (Serban Cioculescu - Grigore Alexandrescu, în Serban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii romane moderne, EDP, Bucuresti, 1971, p. 46)

• "... Viața lui a fost o viață de luptă și de martir; a luptat pe față, cu curaj, la lumina mare, pentru libertate în contra despotismului, pentru dreptate în contra abuzului şi năpăstuirii, păstrând totdeauna căldura și devotamentul tinereții... Condeiul său original şi plin de spirit şi de graţie nu s-a inspirat decât de pulsaţiunile mari şi patriotice ale sufletului său."  (Ion Ghica, Amintiri despre Grigore Alexandrescu)
• "Și ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii, / Palid stinge-Alexandrescu sânta candelă-a sperării, / Descifrând eternitatea de ruina unui an." (Mihai Eminescu, Epigonii)
• "Ce eşti încă din pruncie-ţi pe deplin am prevăzut, / Ca Orfeului şi ţie cerul dar ţi-a încrezut / Suflet dând la dobitoace, omenirei dai poveţi, / Cele prea folositoare, prea plăcute, prea isteţi:" (I. Văcărescu, Domnului Grigorie Alexandrescu)
• "Limba în care îşi încheagă gândirea este limba nepieritoare a poporului, este limba cea adevărată; el, ca şi Alecsandri, a socotit că nu poţi să fii poet adevărat decât în limba vie, înţeleasă şi grăită peste toată întinderea pământului românesc(...)
  Alexandrescu a trebuit să aibă nu numai geniul unui poet, dar şi sufletul unui erou, pentru ca să poată înţelege atât de profund ruinele vestite şi umbrele eroice ale trecutului nostru (...)
  Dar desigur Alexandrescu în fabulă îşi dezvoltă toată puterea geniului său creator... În pagini... vezi o lume întreagă, ascunsă sub pielea dobitoacelor sale: lume trăită şi lăsată nouă vie şi tuturor generaţiilor cât va dura neamul românesc". (B. Delavrancea,Grigore Alexandrescu)
• "Ca şi stoicii vechi, poetul nu cere bogăţii şi situaţii, ci cuget drept, nestrămutat de pe calea dreptăţii şi a virtuţii, stăpân pe sine; nu imploră decât dorul unei omeniri mai fericite..." (Eugen Lovinescu, Grigore Alexandrescu, Viaţa şi opera lui)
• "Cateva fabule sunt adevarate capodopere si ar fi meritat sa fie cunoscute lumii precum sunt [] ale lui La Fontaine. Bunaoara Cainele si catelul, in care discursul demagogic al lui Samson este de o mare putere de caracterizare. Daca, la fabulistul francez, observam uneori politetea secolului si lumii sale, Alexandrescu e mai direct si ironia lui mai mordanta."
  (Nicolae Manolescu - Poeti romantici, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1999, p. 94)
• "Scriitorul se înfioară la modul romantic ( totuşi, după o tehnică a gradaţiei retorice clasice) în faţa unui măreţ apus de soare pe Olt sau în faţa unui răsărit de lună la Tismana, caută pulsul istoriei, dar descoperă, totodată, cu un ochi lucid şi cu o expresie incisiv-ironică, mizeria prezentului şi ridicolul etern al umanităţii (...)
  Dincolo de satira iluministă, Memorialul lui Alexandrescu este o meditaţie asupra condiţiei umanităţii în timp. Reflexiv, ironic, dar atras deopotrivă de vocile singurătăţii şi de glasul istoriei, scriitorul evoluează printre morminte de domnitori sau ziduri pe jumătate ruinate sub greutatea timpului şi indiferenţa oamenilor, ziduri pe care trecătorii visând eternitatea îşi gravează numele (...) Ca şi în opera poetică, melancolia şi ironia coexistă în Memorialul de călătorie al visătorului lucid care a fost Alexandrescu." (Ioana Em. Petrescu, Alexandrescu peregrin)
• "In fabulele lui Alexandrescu regasim doua constante ale literaturii noastre: gnomisrnul si intentia extraliterara, sociala. () Fabula intereseaza estetic in momentul in care se ridica de la evenimentul graitor pentru contemporani () la tipic. () Poemele acestea epice sunt (si) lirice in masura in care obiectiveaza o emotie. Iar aceasta, desi foarte estompata, exista: revolta. Modul indirect, perifrastic, de expresie triumfa. Impulsul este temperamental, subiectiv. Scopul: utilitar didactic si, in plan social, revendicativ."
  (Mircea Scarlat - Istoria poeziei romanesti, voi. I, Editura Minerva, Bucuresti, 1982, pp. 317-318)