Apartenență la curentul literar / apariție:
Imaginarul poetic simbolist presupune o proiecție a lumii intr-o viziune particulara a poetului dominate de redarea "simtirii". Simbolismul este caracterizat prin sugestie, simboluri, si sinestezii. Prin simbolism, cuvintele isi pierd sensul lor comun, si semnifica un aspect al existentei, acompaniat de epitete si metafore ce le conferă viziunea unica a artistului despre lume.
Structură / versificație:
Poezia Amurg, structural, este formata din trei strofe, rimând doar versurile pare printr-o rima îmbrățișată, stil caracteristic lui George Bacovia.
Plastică / compoziție:
Imaginile (seară, geamuri, drum, ...) și cromatica (violet, de fier, etc) ne introduc în temă. Această introducere este redată pe parcursul primei strofe. Culorile ca si instrumentele muzicale au rolul de a induce o anumita stare sufleteasca.
Tema poeziei:
Tema poeziei este sfârșitul existențial - sugerata prin numeroase imagini motorii si simboluri. Desfășurarea are loc în strofa a doua. Dacă în introducerea poeziei avem mai multe tablouri și imagini, apoi în desfășurarea temei avem parte de accente, trasare de acțiuni - redate prin verbe (au început să dispară, ... se lasă, au plecat). Pentru Bacovia acestea sunt niște trăiri intense, culminante, definitorii destinului. Poetul crede cu o forță paranoică în destin - privind și trăind în lume nu ca un apersonaj ce-și croiește singur soarta - ci mai degrabă ca un observator, ca un corespondent trimis în teren de unde relatează despre cele ce se întâmplă. Astfel, Bacovia se conturează pe linia destinului - oglindindu-l în vers.
Figuri de stil:
Vom găsi de sine stătător >> Figurile de stil.
Deznodământ poetic / Concluzie:
După marele tumult existențial descris de Bacovia, apare și deznodământul poetic - ”noapte se lasă”. Nu e un sfârșit fatalist - moarte și gata! - Nu Bacovia vede asemenea poporului nostru creștin-ortodox o existență și după moarte (”un geniu se va naste”, ”O ființă supremă, dintre noi, ne cunoaște”). Poetul afirmă că ”Moartea” nu e finalul, e doar o etapă tranzitorie (enigmatică și zguduitoare, ce-i drept), o poartă către existența viitoare, unde, cu cea mai mare probabilitate, îi vom da dreptate ”Cu totii spun că bine le-a făcut” (referind-se, la Creatorul suprem). Destinul este fatidic și tragic doar pentru acei ce nu văd dincolo de tablouri și aparențe - însă cu un efort intelectual și de credință ne vom elibera de aceste percepții.
Nu v-ați întrebat de ce mulți îl iubesc pe Bacovia - și asta se întâmplă după o anumită experiență de viață (nu e tocmai cazul liceenilor), de ce e unul din marii poeți români? - E la fel de simplu ca la Vieru - sunt niște poeți cu har. Un har divin ce depășește orizonturile existențiale. E despre Metafizică aici, e o confirmare a unui mare postulat ”Nimic nu apare din nimic și nimic nu dispare fără urmă!”. Opera geniului literaturii române, dar și celelalte preocupări non-literare ale marelui Eminescu, care a studiat și matematică, fizică, filosofie, ne confirmă aceste adevăruri. Mai mult, cred că și la Bacovia, căci la el ne focusăm atenția - ”actul creației” este ceva ce ține de dăinuirea în timp, adică pliază cu metafizica, cu transcendența. Cu alte cuvinte - creația insuflată de harul divin este atemporală, e veșnică. Dacă privim la opera marilor poeți sau scriitori - e așa! La fel dacă vom privim la om, ca la o creație divină - de ce am crede că toate se rezumă doar la humă?!
Petre Țuțea spunea că omul e un animal rațional. Și tocmai RAȚIUNEA=CONȘTIINȚA ce ne-a fost dată, ne face pe noi, oamenii, unici și distinși pe acest pământ. Această ”conștiință” va urma și va trece de Amurgul developat de Bacovia. Amurgul e doar un ”flash” după care vin zorii unei noi zile, unei noi epoci. Să luăm, spre exemplu un om care doarme, ce putem spune despre starea lui - e o stare conștientă sau inconștientă?! În acel moment este el prezent sau absent?! Unde se află omul atunci pe pat sau în alte dimensiuni?! Sunt mii și mii de întrebări...
Bacovia confirmă faptul că orice ”creație” e un act de taină, la fel cum e o mare enigmă acea scânteie a harului divin, adică rațiunea sau conștientul, ce merge paralel cu muritorul din noi, ba ne și depășește.
Prin plenitudinea de metafore, imagini motorii si sugestie, poezia Amurg este o opera literara simbolista ce prezinta o scenă din încheierea destinului firii muritoare, iminența unui final pentru toate cele materiale, nu și celor transcendente. Poetul George Bacovia remarcandu-se prin nivelul ridicat de abstractizare, dar si prin faptul ca a surprins multe aspecte existentiale intr-o poezie atat de scurta.