Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele, 
Am obosit de ochii care ma rasfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem sa vie.
Visez sa uit odata
Cuvinte, rânjet, gând
Si sa privesc în ochii de agata
Ca fiecare om de rând, 
Chipul rasfrânt sa nu-mi mai vad, 
Cu spaima mea si hohotul meu rece
Lânga un foc sa ma cuprinda somnul
Sub zarile cu margini de pamânt.
În sângele fecioarei purificat si dus
Prin trupu-i alb cu fragezimi de nea
Eu as simti cum cerul coboara lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Stiu: acest vis pamântul mi-l nutreste
Smulgându-mi dorul meu de infinit
Dar visul creste-n mine ca madulare grele
Am obosit...
...
Mi-a murit iubirea cu rânjet si stele
Înca din fesele inimii mele
Mi-a murit si-i strigoi si-n rastimpuri revine
Si tarus nu-i pot bate-ntre coaste la mine.

AM OBOSIT DE VIN DE STELE poezie - de Labiş Nicolae