În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru.
De-nvălire o vecină s-a-ndurat cu două straie,
Şi drept pernă o desagă a umplut Mura cu paie.
L-a legat pe sub bărbie cu năframa de mătasă,
O scumpete pusă-n ladă de pe când era mireasă.
Busuioc şi izmă creaţă a adus cumătra dar,
Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creiţar.
Într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte,
Nu mai umblă azi, şi Mura de păcat se teme foarte...
Între foi de nuc, alături, lângă fruntea lui de ceară,
Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară.
Doi cărbuni sfiala-şi scapăt, adormind sub pirostrii,
Întunerecul coboară prin ferestrele pustii...
Mura stă pe faţa vetrii şi-i cad lacrimi în cenuşe...
Leneş scârţâie ţâţâna ruginită de la uşe.
Se iveşte-n prag copila judelui Zăbun, cea mare,
Şi din mâneca cămăşii scoate-n-cet o lumânare.
Cruce-şi face, o aprinde... Tremurând, para gălbuie
Nu se-ndeamnă de sfială, cât pe-aci era s-apuie...
- Nu mai plânge, Mură, leică, zice fata lăcrămând.
Mura stă cu faţa stinsă şi răzleţ o paşte-un gând:
Ce viaţă fără milă... Lângă mort, la căpătâi,
I-a fost dat să ardă-n casă lumânarea cea dintâi.
A MURIT poezie - de Octavian Goga