Se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare
şi mor copacii în picioare,
şi rima ţi-i tot mai peltică.

Şi ai ţipa de disperare
şi încă-ai tremura de frică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.

Un soare îngheţat pe zare
răsare apunând în pripă,
de-acum nimic nu te mai doare
şi niciun dor nu mai înspică:

se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.