Sonet

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceață – obosite, roșii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâșmă umedă, murdară.

Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Șivoaie-n case triste inundară,
Ș-auzi tușind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Și-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.

Apoi, cu pași de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Și cad, recad, și nu mai tac din gură.