Vâjâie vântul
Şi-ntunecă lumea
Un
cer ca pământul
Şi codru pe codru
Se umple de clocot,
Iar
toamna în hohot
Le cântă prohodul...
Şi parcă mă
cheamă,
De crengi atârnând,
Avesalomi gemând
Cu
plete-ncâlcite...
De spaimă mă prind
Priviri
rătăcite,
Şi mintea, de zgomot,
Nimic nu
înţelege...
Şi-aş vrea ca să mor
Ca Romulus
rege,
Uitat, legendar...
Cuprins de-o furtună,
Pierdut să
dispar
Prin codrii Bacăului...