Bătea la poarta cerului ...

Bătea la poarta cerului o raza,
Bătea sfios și-ncet ca o streină...
Târziu, un înger a deschis să vază
Și-a stat uimit de palida lumină.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!

Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatoseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;

- "Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptata cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul
dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.

Si-n van am ars un creier, nendurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!"

Cum sta, smerit in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

- "Tu vii aicea singura si-nvinsa?"
Grai cel vesnic, nevazutul Tata...
"Tu fugi de teama sa nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?

De te-am trimis in lumile-n vrajbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi!

Dintr-un biet sambur'nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan'la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?"

Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:
- "Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!"