Vasile Voiculescu s-a născut, potrivit mărturiilor celor din familie, în noaptea de 12 spre 13 octombrie 1884, în familia lui Costache şi Sultana Voicu. Numele de Voiculescu îl va căpăta din primele foi matricole școlare. Urmează școala din comuna Pleşcoi şi liceele "BP Haşdeu" din Buzău şi "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. După un an de studiu la Facultatea de Litere şi Filosofie, urmează cursurile Facultății de Medicină, pe care le va termina în 1909, susținându-şi teza de licenţă, în anul următor, în chirurgie. Își va continua specializarea în Medicină internă şi Epidemiologie
Se căsătorește cu Maria Mittescu, studentă și ea la Medicină, cunoscută în satul său natal, Pârscov. I-a închinat poezii şi scrisori de dragoste.
Practică medicina la ţară; în timpul primului război mondial este medic militar la Bârlad, unde participă la serile culturale ale lui Vlahuţă.
Încă din Gimnaziu "devorează" literatura română, apoi, în liceu, cărţile în limba franceză şi arta poetică a lui Eminescu. Descoperă Psihologia şi Morala, citind din Schopenhauer şi Upanişade, apoi orice este legat de spiritualitate, după cum mărturisea în 1935:
"Din anii întâi de litere, psihofizica şi psihopatologia, dincolo de Sergio, Wundt şi Hofding, m-au dus la medicină, pe urmele lui Vaschide, ale lui Pierre Janet şi ale lui Wiliam James, cu experienţa lui religioasă. […]
Am alergat la tot ceea ce atunci […] ispitea o minte înţărcată de credinţă şi hrănită ştiinţificeşte: materialism, pozitivism, evoluţionism, Littré, Claude Bernard, Aug. Comte, Darwin, Spencer. La începutul lumii, ziceam cu ei, va fi fost Dumnezeu, aşa cum la începutul pomului a fost sămânţa. Dar cine mai caută sâmburele în haosul teluric din care a răsărit tulpina? Dumnezeu stă sus, în roadele ramurilor noastre. La o parte, deci, cu fastele şi arhivele cosmologiilor divine. Dar ramurile îmi rămâneau mai sterile. Nemulţumit, am dezertat şi am trecut la vrăjmaş. Am cunoscut Kabala din studii, mai ales ale lui Frank şi Karpe, am citit Seferul cu comentariile lui, am practicat pe rozcrucienii lui Péladan, am cercetat iluminismul filosofului necunoscut; am rămas îndelung la Teosofie, de la Gnoză şi Pista Sofia, prin Fabre d’Olivet, Saint Yves d’Alveidre, Eliphas Lévy şi Papus până la modernii Schuré, Rudolf Steiner, madame Blawatzky, Annie Bessant şi câţi alţii.Dar nu m-am afiliat la nici o societate secretă, n-am aderat la nici o sectă şi nu sunt un iniţiat, de teamă să nu-mi îngrădesc libertatea.
[…] Ceea ce pot afirma, sfârşind, este că pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de Filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă depărteze, m-au apropiat de credinţă. Unilateral, aş fi fost poate ateu naiv, un simplist negatic. Cu cât mai poliedric, cu atât au avut loc pe unde să străbată experienţe complete, puncte de vedere noi, interferenţe de doctrine, putinţa de comparaţii, lumină mai multă. Iar din toate, sinteza că neapărat credinţa trebuie să stea la temelia spiritului omului normal"2.
Încă din 1946 Vasile Voiculescu frecventează cercul religios "Rugul Aprins" de la mănăstirea Antim.
Debutează în Convorbiri literare (1912). Editorial debutează cu volumul Poezii (1916). Din același an colaborează la Flacăra lui C. Banu, în urma unei recomandări date de Macedonski. Ia Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului şi alte poezii (1918).
Închisoarea, îndurată cu demnitate
Pentru păstrarea legăturilor cu intelectuali ce odinioară frecventaseră "Rugul Aprins", în noaptea de 4 spre 5 august 1958, Vasile Voiculescu va fi arestat de către Securitate în lotul "Teodorescu Alexandru şi alţii", pentru infracţiunea de "uneltire contra ordinii sociale", prevăzută şi pedepsită de articolul 209, din Codul Penal.
Ancheta a încercat să-l învinuiască de "activitate fascistă" pentru colaborarea cu revista "Gândirea" şi că ar face parte dintr-un "grup contrarevoluţionar", al cărui cap ar fi ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Poetul a susţinut neclintit în continuare că nu a făcut politică antistatală, iar întâlnirile sale din casa lui Alexandru Mironescu cu Sandu Tudor şi alţi foşti din Rugul Aprins erau doar cercuri literare şi religioase13.
După anchete interminabile şi chinuitoare, în procesul din 8 noiembrie 1958 Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti, îl va condamna pe Vasile Voiculescu la 5 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. În timpul detenţiei Voiculescu a fost purtat prin închisorile de la Jilava şi Aiud. Aici el va contacta un TBC la coloană, fiind imobilizat de boală.
Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, fiind băgat la vârsta de 74 de ani în penitenciar, şi interzicându-i-se să publice, ne-a lăsat o operă literară de rafinament artistic.
Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ... sunt dovada incontestabilă a stăpânirii de către Vasile Voiculescu a limbajului artistic, cu nebănuite rafinamente. Creaţiile sunt elaborate între 1954 - 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului şi infernului iubirii", conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.
În inchisoare se îmbolnăveşte de cancer şi moare, doborât de boală, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, la Bucureşti (Str. Dr. Staicovici 34).
A decedat în anul 1963, dar rămane printre noi prin casa memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov.
Opera lui Vasile Voiculescu
Debutul literar are loc în revista "Convorbiri literare" cu poeziile "Urare" si "Din a vremilor risipa" in 1914.Debutul editorial: "Poezii" în 1916.
Volume de poezii: "Din tara zimbrului" (1918), "Parga" (1921), "Poeme cu ingeri" (1927), "Destin" (1933), "Urcus" (1937), "intrezariri" (1939). Postum, apare volumul "Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de V. Voiculescu" (1964).
Proza apare postum: "Capul de zimbru" si "Ultimul Berevoi" - volume de povestiri (1966), "Zahei orbul" (1970) - roman-parabola.
Dramaturgia: "La pragul minunii" (1934), "Umbra" (1935), "Fata ursului" (1943), adunate in volumul "Teatru" din 1972.
2 - Vasile Voiculescu, op. cit., p. 28-29.