Supt legea tunului

I
Ard, zi si noapte, marile furnale, 
in vastele uzine ale mortii.
Din mii de cosuri funerare tortii
Se-nalta limbi de flacari infernale, 

Ce spun ca toate-s subrede pe lume, 
Ca vremea-si sparge formele ei goale, 
Dând celui tare dreptul sa se scoale
Asupra celui slab si sa-l zugrume.

Se prabusesc cetati, credinti si pravili, 
Ce ni le-nchipuiam nestramutate:
Un vânt turbat asupra lumii bate, 
Pieire e, si rupte-s orice stavili…

II
Ce trista si amara-nvatatura
Din viforul acesta se ridica!
Iar vei trai, sarmane om, in frica, 
Iar te-a supus intunecata ura.

Popoarele-nvrajbite intre ele
Vor sta de-acum, ca fiarele, la pânda, 
Sub vesnica-narmarilor osânda, 
Catând unul pe altul sa se-nsele.

Caci rani adânci, in veci nevindecate, 
Vor sângera-n tacerea asteptarii;

Copii crescuti in setea razbunarii
Vor duce-n lupta proaspete armate, 

si iarasi vor acoperi pamântul
Mormanele de morti si de ruine, 
si toat-a lumii truda spre mai bine
Ca pulberea va risipi-o vântul…

III
Lant ruginit, veriga cu veriga, 
Iubirea dintre oameni se desface:
Cand fiara ostenita-n Cain tace, 
E sangele lui Abel care striga.

Drum drept, an. XII, nr. 3, 15 aprilie 1917 

Vlahuță Alexandru >> BIOGRAFIE

Vlahuță >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)