La vatra rece

I
Oblonitu-mi-a fereasta
Gerul, cu-a lui flori de gheata, 
Si, în toata casa asta, 
Eu sunt singura viata.

Dac-ar fi un foc în soba, 
Mi-ar parea ca suntem doi, 
As mai sta cu el de vorba, 
Mai uitand cele nevoi;

Ne-am pricepe-nde noi plansul, 
Eu cenusa el scantei, 
Cate nu mi-ar spune dansul
Dun povestile cu zmei!

Anevoie vremea trece
Cand uratul greu te-apasa.
Ce ursuza-i vatra rece!
Parc-as sta c-un mort în casa.

II
Se aude-n horn nebunul
Viscol, aprig vajiind, 
si din strasini, cate unul, 
Cum cad turturii plesnind;

Suna-n crengile lovite
Uscat zgomot ca de oase, 
Si vartejuri, repezite, 
Bat în usa manioase.

Se arata-n neguri luna, 
Albe stelele sclipind;
Si de ger s-aud întruna
În pod corzile trosnind.

Mi-ar prii, pe-o asa iarna, 
O-mpietrita amortire
Îndelung sa mi s-astearna
Peste cuget si simtire

Sa adorm, capul sa-mi scutur
De povoara cugetarii…
Cat as da sa vad un flutur
Taind para lumanarii!

Binele public, an. VI, nr. 52, 3-4 februarie 1884

Vlahuță Alexandru >> BIOGRAFIE

Vlahuță >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)