Regele visător

E ceva putred, grav în Danemarca!
Mor oamenii cu miile pe uliți
Și obosiți, soldații-adorm pe suliți
Când de pe stema porții zboara țarca.

Din racle ies strigoi ca să vestească
Și umblă printre vii, ca printre semeni.
Fecioarele au toate-n pântec gemeni,
Dar toate vor muri fară să nască.

Orbi, cavalerii stăruie la masă
Și hotărăsc, dar lămpile sunt stinse,
Căci în oraș, flămânde și învinse,
Oștile-atâtor visuri vin acasă.

Din cer nu-i nici un zvon de mântuire,
Prin râuri nici un strop nu mai răzbate,
Iar brazdele sint arse și crăpate
Ca niste buze fără ispășire.

În schimb, corbii foșnesc prin piața larga
Și nu-s deloc a bună, precum nu e
Nici cucuveaua de pe cetățuie,
Nici stelele cu coadă care-aleargă

De nopți întregi pe sus și poartă știrea,
De nesfârșite ori tulburătoare,
Că în adânc stau duhuri sublunare
Ce vor să cotropească omenirea.

Fântânile din curți și de prin piețe
Sunt pline de otravă, iar din ape
Când vine câte-o gură să s-adape
Ies șerpi cu limbi verzui și lunguiețe.

Lingoarea curge mucedă prin ganguri
Și noaptea uneori, când vântul bate,
Cadavrele, cu mâinile la spate,
Se leagănă, demult uitate-n ștreanguri.

Blazoanele-au căzut de pe drapele
Și-n grajduri caii-s morți, încât nu-i nime
Să ducă veste țărilor vecine
De molima ce crește către ele.

Și ne-ncetat prin burg străbate-un hohot
Când pe sub turnuri lungi, ca niste salbe,
Cu fețele-nvelite-n giulgiuri albe
Leproșii merg sunând încet din clopot.

Liliecii prinși pe ziduri și pe lemne
Se scarpină sub aripi plini de râie
Și-n fiecare noapte o momâie,
Spun unii, prin cetate face semne.

Iar când de sub mormanele de oase
Răsare luna palidă, buimacă,
Ies fluturi străvezii cu cap de vacă
Și zboară nebunatici peste case,

Ies șobolani cu limbile de zgură
Și-aleargă, plini de pofte, pe stradele,
Prind leneși curtezanele fidele
Și le ucid, mușcându-le de gură

Și-n timp ce moartea umblă-n Danemarca
Nestingherită, plină de oroare,
Învăluit în straie orbitoare
Eu, Regele, mă plimb visând, cu barca.