Hristos după cina cea de taină

Cu mâinile Sale sfinte
Hristos picioarele au spălat
Acelui ce mergea a-l vinde...
Îndată L-au înconjurat
Apostolii Lui în tăcere.
Cu glasul dulce îi învaţă
Hristos; le dă şi mângâiere
Şi porunciri pentru viaţă:
— „Iubiţii mei! le zice,
Vedeţi, ziua soseşte
În care Domnul vostru
Pe voi vă părăseşte;
Aşa vorbeşte Tatăl
În sfintele lui ţinte,
O, facă-se acuma
Voinţele Lui sfinte!
Amin, amin, zic vouă,
Aşa îi scris în cer,
Căci mâine pentru lume
Eu trebui ca să pier.
Şi chiar şi voi, ce astăzi
Atâta mă iubiţi,
Cu toţi în noaptea asta,
Cu toţi mă părăsiţi!"
— „Şi eu! îi zice Petru...
O, Doamne, Tu ştii bine
Că niciodată-n lume
Eu n-am fugit de tine!"
— „Şi tu, o, Petre!"
— „Doamne!
Aceasta nu se poate!"
— „Mă-i lepăda, o, Petre,
De trei ori în astă noapte!
Nu credeţi că ca morţii
Eu intru în mormânt:
În locul tot şi vremea
Eu între voi sânt;
Puterea cea cerească
În tot locul domneşte
Şi ochiul Providenţei
Pământul tot priveşte.
Dar mergeţi în unire,
Vă răspândiţi în lume
Şi botezaţi noroade
În sfântul al Meu nume!
Fiţi tari toţi în credinţă
Şi răspândiţi dreptatea,
Noroadelor înjosite
Le duceţi bunătatea,
Iar crailor puternici,
Ce calcă sub picioare
Cetăţile vestite
Şi sute de popoare,
Le arătaţi că-n lume
Sunt toate nebunie,
Că singura dreptate
Trăieşte, este vie.
De fapte, fiecare
În ceruri va răspunde,
De Dumnezeu nimică
Nu poate-a se ascunde.

Dar mergeţi prin noroade,
Dreptatea cuvântaţi,
Credinţa-adevărată
La toţi o arătaţi!
Iar eu mă duc-nainte
Şi nu mă îndoiesc,
Prin sângele meu astăzi
Pe om îl mântuiesc!"
Apostolii rămas-au în mâhnire,
Hristos de ei s-au despărţit,
Spinosul drum spre răstignire
Pe ei, ca nişte oi, i-a risipit.

Martie 1912