Cântec de lună veche

Frunză neagră: mătrăgună...

A rămas un ciob de lună,
lumină dulce de miere,
lună veche în scădere,
scăpătând fără zăbavă
în sfințirea mai bolnavă...
Din paragini de otavă.

Pe-nalt arcul cerului,
nicio stea, niciuna nu-i...
Nori adînci se dărăcesc,
destrămați se vîrcolesc,
cearcăn vânăt ruginesc.

Lună veche, stând să moară,
aur bătrân, de comoară,
peste zări vrea să se-ascundă,
și în negură se-afundă,
într-a neființei ape,
singură să se îngroape.