Fiii voștri singuri hotărăsc în viață
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voștri mai târziu învață
Taina ei fierbinte, nobila si grea.
Fiii voștri singuri mai târziu, firește,
Isi aleg iubita mangaind-o bland,
Inima lor larga si sincera-si roteste
In privinta asta cel mai greu cuvant.
Fiii vostri, insa, trebuie sa-nvete
Din copilarie inca, de la voi
Primele indemnuri, primele povete -
Dorul de lumina, scarba de noroi.
Cat sunt fragezi inca, mame, invatati-i
Sa iubeasca floarea pura din livezi.
Sa iubeasca-ntinsa mare si Carpatii,
Ce-si inalta-n ceruri fruntea de zapezi.
Sufletul sa-l aiba nentinat ca floarea,
Ochii lor sa fie limpezi si curati,
Sa nutreasca patimi vaste cum e marea
Sa inalte ganduri cat acesti Carpati.
Oamenii, din suflet, vesnic sa iubeasca,
Frati sa-i socoteasca, simpli si-ntelepti;
Invatati-i, mame, crancen sa urasca
Pe acei ce-s dusmani oamenilor drepti.
Sa iubeasca versul, sa iubeasca struna
Ce-i curat in lume, ce e nou si viu;
Cat sunt mici sa-nvate a uri minciuna.
Astea nu se-nvata cand e prea tarziu.
Sa iubeasca tara, pentru ea sa sara
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Invatati-i, mame, dragostea de tara
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.
Ea sa le sclipeasca-n licarul pupilei,
Sa le creasca-n suflet blanda ca un spic.
Sa se teama poate de rusinea zilei
Cand ar sti ca tarii nu i-au dat nimic.
Daca toate astea fi-vor invatate,
Restul o sa vina de la sine-apoi
Si-au sa se-mplineasca visurile toate
Ce le-ati pus intr-insii, mame scumpe, voi.
DACĂ TOATE ASTEA VOR FI ÎNVĂȚATE poezie - de Labiş Nicolae