Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca nişte unde care, lovindu-se, se sparg
Şi sub uşoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează şi-n visuri se alină
Şi-ascultă glăsuirea talazului din larg.
Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum îşi îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Şi-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge şi renaşte în fiece moment.
Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!
Prin Dumnezeu vorbeşte talazul vast al mării
Şi totul prinde viaţă la şoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-şi topeşte-n spaţii nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!
LA ȚĂRMUL MĂRII poezie - de Iulia Hasdeu