Cu stelele boltii albastre,
În leaganul vostru de codri si stânci
Dorm toate povestile noastre.
Alaturi de soimii cu ochii aprinsi,
Din tainica voastra dumbrava,
Se-nalta-ndraznete-n lumina din cer
Si visele noastre de slava.
În voi îsi desteapta plânsorile ei
Frumoasa mea tara saraca,
Cu brate lipsite de-al luptei fior
Si buze ursite sa taca.
La voi vine jalea-i când vifor pagân
Purcede strigarea sa-i frânga,
În cântec o schimba padurea de brazi
Si-n lume-o trimite sa plânga.
La voi ma îndruma-n cararile ei
Si biata mea soarta pribeaga,
Padurea cea vesnic lipsita de somn
Mi-e sfânta si-atâta de draga.
Cântarea maiastra din codrii carunti
Da strunelor mele povata,
Si-o mândra poveste strivita de vremi
Truditul meu suflet învata.
Din culmea plesuva cu crestetul alb
Privirile-mi zboara departe,
Si-n mintea supusa tresare aprins
Fiorul maririlor moarte.
Un vaier amarnic se zbate-n amurg
Si staruie-n zvonuri de ape,
Al muntilor vaier ma zbuciuma-n piept
Si-mi tremura plânsu-n pleoape.
O vitrega soarta, cu patima ei,
Pe-ntinsele culmi si poiene,
În vremuri pitice, iubirii de frati
Ziditu-i-a graniti viclene...
A pus miezuine si stavil-a pus,
Rupându-va crestetu-n doua,
Când Domnul, stapân pe pamânt si pe cer,
Pe voi v-a dat, muntilor, noua!
Va arde rusinea din crestet, ades'
Voi aspra porniti vijelie -
Si sufletu-mi lacom va soarbe atunci
Naprasnica voastra mânie!
Din urletul vostru sub cerul aprins,
Din ploaia de trasnete grele
S-a naste odata, plutind peste vremi,
Cântarea cântarilor mele!
ÎN MUNȚI poezie - de Octavian Goga