Nu-i struna sa te stie plânge,
Caci de durerea ta straveche
În suflet cântecul se frânge.
Când de strigarea strunei mele
As vrea plânsoarea ta s-o ferec,
Se sfarma coardele strivite
De-atâta jale si-ntunerec.
Din umbra noptii care-ngroapa
Al vostru neam din vremi batrâne,
Va deslusiti în negre rânduri,
Voi, datatorilor de pâine.
Cinstite mâini, de soare arse
Si înasprite de sudoare:
Din truda saptamânii voastre
Traieste-a lumii sarbatoare.
Eu va-ntâlnesc în drumul mintii
Si-n calea visurilor mele,
Caci nu vor ochii sa ma minta,
Nu vrea urechea sa ma-nsele.
Simt câte doruri nentelese
Si gemate nepricepute
Acopere cu voi alaturi
Cenusa veacurilor mute.
Ati împletit atâta jale
În doina voastra care plânge,
Doar holdele cu spice grele
Rasar din lacrami si din sânge.
Dureri ati zavorât sub glie,
Si patimi nemblânzite înca,
Eu le-nteleg si ma-nfioara
Cum fierb în matca lor adânca.
Mustrarea mintea mea o sapa
Si groaza sufletu-mi apasa,
Caci umbra voastra-ndurerata
Pe veci îmi strajuie la masa.
Simt duhul razvratirii negre,
Înfricosata zi de mâine
Cum si-au dospit amaraciunea
În bucatura mea de pâine.
GRAIUL PÂINII poezie - de Octavian Goga