Îţi plânge toamna în priviri
Şi-ţi moare leneş la fereastră,
În odăiţa ta albastră
Pliveşti bolnavii trandafiri.
Tu stai pe gânduri şi te miri,
Frumoasă pasăre sihastră.
Îţi plânge toamna în priviri
Şi-ţi moare leneş la fereastră.
În cripta sfintelor iubiri
Te poartă lin iubirea noastră.
Şi te-ofileşti, precum în glastră
Se sting bolnavii trandafiri –
Îţi plânge toamna în priviri...
Rondel de toamnă
- Detalii
- Categorie: Fondane - Toate poeziile