Două mance şi un copil

În vremile trecute o jupâneasă mare
Născu un făt-frumos.
Copilul cât se poate era de sănătos;
Dar pentru ca să aibă mai bună căutare,
Cucoana două mance pe lângă dâns' ţinea
Şi singură-l hrănea.
Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare
Că pruncul va ajunge un urieş sub soare.
El însă deodată trăia mai mult sugând,
Căci mancele şi muma mi-l îndopau pe rând,
Încât după o vreme aşa îl ghiftuise,
Că copilaşul gingaş de tot se bolnăvise.
Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit.
Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit,
Lăsând femei şi mance de cuconaş să cate,
Ca prin un farmec ele se-mprăştiară toate,
Şi, rămânând copilul în leagăn singurel,
Se răsturnă din el...
Chiu, ţipete prin casă se auzeau de-ndată.
Boierul, supărat,
Veni să vază singur pe prunc cu capul spart.
El într-o plecare pe gânduri afundat,
Rosti aşa cuvinte: "Că mance de prisos,
Oricum, şi-n orice stare, n-aduc vreun folos".

Donici Alexandru >> BIOGRAFIE

Donici >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)