(Alecu) Alexandru Donici - scriitor, fabulist și traducător.
Alexandru Donici s-a născut la 19.01.1806, Bezeni (azi Donici), județul Orhei. Este primul din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și al Elenei, născută Lambrino. Tatăl era frate cu ”pravilistul” Andronachi Donici și rudă cu părinții lui Alecu Russo.
Și-a început în tinerețe cariera militară, absolvind liceul de profil din Sankt Petersburg, alături de fratele său Petrache. În 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul „Ekaterinburg”, în Sudul Basarabiei. Invocând motive familiale, revine la baștină în 1826 și activează la început în orașul Chișinău, apoi la Iași și Piatra-Neamț.
Se ocupă de literatură, în 1835 este evidențiat ca traducător în revista moscovită ”Teleskop”, traducând fabule de Pușkin și Krîlov.
Alexandru Donici face cunoștință cu Costache Negruzzi, care vine la Chișinău (1835). În cooperare cu acesta traduce și publică o mulțime de creații ale clasicilor literaturii universale. În toamna aceluiași an, emigrează în Moldova de peste Prut, unde aderă la mișcarea culturală pașoptistă. Este funcționar la Epitropia școlilor, asesor al Curții de Apel, membru în divanul obștesc; contribuie la dezvoltarea învățământului, presei și teatrului național.
Publică două culegeri de „Fabule” (1840, ed. 2, partea I-II, Iași, 1842), care s-au bucurat de mare popularitate, fiind apreciate de V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, Al. Hâjdău alți contemporani. Donici a avut un deosebit spirit de observație, criticând în fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste din societatea umană.
În 1841 Alecu Donici se căsătorește cu Profira, fiica vornicului Scarlat Krupenski. Vor avea 10 copii. Se stabilesc la Piatra-Neamț. În aprilie publica în ”Albina românească" - Autorul și hotul, Furnica.
În „Foaie pentru minte, inimă și literatura" sunt retipărite din Fabule următoarele: Antereul lui Arvinte, Vulpea pedepsita, Lupul nazar, Lupul și cucul, Lupul și lupușorul, Măgarul, Parnas, Pizmataretul și șarpele, Racul, broasca și știuca.
1842 — Alexandru Donici călătorește la București unde face cunoștința cu poetul și fabulistul Grigore Alexandrescu. Apar Fabule (Cartea I editia a doua) si Fabule (Cartea a II-a, Iasi, la Cantora „Foaiei sătești" cu 25 de fabule) - Înființarea fabulei, Lupul si motanul, Șoarecul și guzganul, Morarul, Furnica, Florile, Râul și heleșteul, Ursul la priseci, Momița și oglinda, Înțeleptul și magnatul, Liliacul și rândunelele, Lupul la pieire, Doi câini, Calul și măgarul, Împărțeala, Muntele, Lupul și șoarecul, Cheltuitorul și rândunica, Fierul și argintul, Oracolul, Norocul în vizită, Doi raci, Țăranul și oaia, Țăranul și calul, Poetul și bogatul și 5 poezii: Dlui Grigore Alexandrescu. La hărăzirea fabulei Raul și heleșteul, Autorul și hotul, Prieteșugul și amorul, Epigrama, Zi întâi aprili.
M. Eminescu îl numește plastic și sugestiv în ”Epigonii”: ”Donici − cuib de-nţelepciune”.
Alexandru Donici mai are la activul său:
- prologul unei comedii în versuri, intitulate ”Guraleiul”.
- traduce poemul ”Țiganii” de A. Pușkin (1837).
- împreună cu C. Negruzzi tălmăcește volumul „Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir” (1844, 1858).
- a mai tradus nuvela lui O. Senkowski „Toată viața femeiască în câteva ceasuri” (1840), povestirea „Tunsul” de A. Veltman (apărută în Calendar pe anul 1845);
- un fragment din studiul monografic al lui A. I. Zaşciuc „Marea Neagră şi împrejurimile ei” (tipărit în „Calendar pe anul 1855”; „Informații despre eparhia din Chișinău” (1863).