Autorul și hoțul

In intunericul lacasului de umbre,
     In tartorul cumplit
Unde de grozavii trist sufletu-ti se umple
Si unde merge omul de fapte osandit,
     Sosira totodata
     La aspra giudecata
     Un hot rautatit,
     In sange incruntat
     Care a si murit
     Pe viata spanzurat
     Si un autor vestit,
     Puternic in condei,
     Care a dezvelit
     Mult slobode idei,
     Ce-ntocma ca Sirene
     Era la glas duios,
     Dar, potrivit cu ele,
     Si mult primejdios.
Oranduielile la iad sunt cu grabire,
Nu este ca la noi zadara prelungire
Si hotararile se dau intr-un minut.
     Fara zabava dar,
Pe doua strasine gratare de metal
S-au pus doua caldari, cu smoala s-au umplut
Si bietii vinovati in ele au intrat.
Dar sub talhari au pus un munte-ntreg de brad,
La care singura Alecto foc a dat,
Starnind o flacara alata de grozava,
     Cat boltele la iad
     Mai toate au crapat;
Iar catre autor parea asprime slava.
     Sub el la inceput
Ardea un focusor abea-abea vazut.
El insa nencetat mai rau se aprindea.
Trecura zile, ani si sub talhari de mult
     Cenusa s-a facut,
Iar focul sub autor necontenit ardea.
     Vazand asa asprime,
     Vazand neusurare,
     El striga cu glas mare
     Ca nu-i dreptate nime!
     Ca el, traind in lume,
     S-a dat un mare nume
     Si, de a scris ceva
     Cam slobod, cam ghimpos,
     Dar n-a crezut candva
     A fi mai pacatos
     Decat un rau, un hot!
     Atunci, o furioasa zana,
O sor' din cele trei a iadului surori,
Cu cozi impodobita de serpi otravitori,
     Cu bice sangeroase-n mana,
Viind drept autor, a zis: - "Nenorocitule!
     Tu cum de indraznesti
Asupra providentii strigare sa pornesti
     Si sa insiri cuvinte
     Precum le insirai
     Cat pre pamant erai!
     Si tu te socotesti
     Mai bun decat un hot?
El raul a curmat, el a facut si morti
     Cat a avut viata.
Iar tu ... Ea a deschis lui lume ca sa vaza:
Priveste, uita-te ce-a otravit pe muma, pe parinte,
     Cu multe desfranari
     Vezi fiice departate
     De-a lor nevinovatie
     A sexului chemari,
Vezi deznadajduirea famililor intrege,
Adusa prin a tale mintioasa incercari.
Tu de insotiere, de legaturi, de lege
     Ai ras, ai defaimat
Si, pentru ca subiect de scris sa poti alege,
Ai fi dorit sa vezi pamantul rasturnat.
De cine patima a fost descrisa bine,
Cu dezveliri ca viata e un vis amagitor?
De cine-i incantat nemernicul amor?
     De tine!
Simtirea tinerimei de tine-i atatata
Prin o imbrobodire de adevar inalt
Si razbunare urii de tine-nfasurata
In scutece de sange de om din om varsat.
     Aceste fapte toate,
     Prin scrieri infocate
     Certand ai proslavit
     Si-n loc de fericire,
Tu omului ai dat povara de gandire.
Dar inca cate rele nici nu s-au dezvelit
     Din scrierile tale
     Ce sunt cu-melsugare:
     Deci rabda, suferind!"
     A zis Mejer scrasnind
Si iute a trimis capacul pe caldare.

     Dumnezeu sa nu se-nduri
     De orice autor,
     Ferindu-i pe toti de furii
     Si de-a iadului cuptor.

Donici Alexandru >> BIOGRAFIE

Donici >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)