Omul cu compasul

Am zgâriat aseara pe nisip
formula unei alte ordini, care
contine-al lucrurilor tainic chip, 
cel fara de ruina si miscare.

Aici, acest inel în care-ncerc
sa prind rotirea stelelor în spatiu:
medalie de foc si magic Cerc, 
lui însusi hrana cruda si nesatiu.

Iar dincolo, ca simbol întelept, 
un cort de raze cu foita clara:
Triunghiul catre care ma îndrept
la dangatele bronzului de seara.

Nimic nu socoteam a fi strain
de-aceste prea statornice tipare
nici amfora corolelor de crin, 
nici fulgerul cristalelor amare.

Mereu, ca instrumentul de suflat, 
cu cântec se vor umple, caci faptura
îsi pipaie conturul terminat
abia adeverindu-le masura.

Asa credeam. Sub stelele târzii, 
culcându-ma, strângeam pe lânga mine
compasul, inginer de armonii
Si cocostârc al zborurilor line.

Ah! câte veacuri scapata-ntr-un ceas
când somnul dulce-i frate cu minciuna?
Din formele de-aseara n-a ramas
întreaga si curata vai! nici una.

Cu ce calduri de iad si negre ploi
venira astazi zorile pe lume ?
Enorme balarii cu frunze moi
fosnesc pe tarm, ca marile în spume.

Tulpini diforme, zgârciuri pe nisip
ranira idealul receptacol
si ruinara transparentul chip
caruia eu i-am fost umil oracol.

O, mare-n spasmuri, cu zvâcniri adânci, 
de ce-ai întors genunile fertile ?
În loc sa cânte sarea, sus pe stânci
aud foind insecte si reptile.

Piezis e mersul astrelor pe grind, 
iar datina stihiilor surpau, 
de când un soarece muri umblând
cu stirvu-i putred cercul fara pata.

Cu scrum si rumegus de furnicar
va veti hrani, voi - frunze libertine, 
ce-ati dat uitarii-aulicul tipar
si aria nervurilor divine!

Iar voua, zburatoare-n stol si pâlc, 
stiuta vi-i de-a pururea dar sparu
bataia aripilor, grea de tilc, 
prin care orice zbor devine arta!

Vai! steaua asta merge spre amurg…
Cristalele s-au spart si sângereaza.
Si mii de ape lincede se scurg
mânjind coroana fluviilor, treaza.

Ci-n mijlocul declinului lumesc
eu stau si-astept, cu sfiiciune, ceasul, 
când putrezi-vor florile ce cresc
ca broaste care-mi tulbura compasul.

Atunci, lovind cu vârful în nisip, 
aceleasi semne vor luci în soare, 
pastrând în forma lor eternul chip al
lucrurilor lumii trecatoare.