Ziua se scurtează, noaptea se lungeşte…
Frunze galbene pe furiş apar,
Sufletul de dor opărit tânjeşte.
Funia se strânge tot mai mult de par.
Tace chiriacul. L-a-nghiţit vreo cioară?
Dă năvală-n arbori un potop de ciori.
Cât ai să mai porţi a dorului povară,
Inimă? N-ai aripi, deci nu poţi să zbori.
Tace chiriacul. O, plăcere minimă!
Eşti lipsit şi de asta. Om nefericit.
Tace chiriacul, dar nu tace inima
Omului neliber de-a fi-ndrăgostit.