Din Desaga Amintirii

Imi ghilea camasile soarele
Si paraul imi lingea picioarele.
Bunica scunda ca o surcea, 
Cu urzica ma mangaia:
Talciocar ca mine satul, 
Cica, nu mai vazuse altul!
Iar bunelul? De! Ca bunelul
Imi dadea maera*, cand jupea mielul, 
Si, de fiecare poloboc ce sugea, 
Imi dadea si mie ca de-o lulea!
Zicea sa nu ma deprind cu bautul...
Putea sa i-o spuna lui mutu!
Beam, mancam; in sfarsit, traiam
Cu saracia si moartea la geam.
Saracia n-a mai intrat, ca si-asa era prezenta.
Baba-Harca cu implinitul, ca perceptor ul, 
Stia s-astepte. Dar neprimind renta, 
Pana la ur ma, le-a dat bunicilor cu picior ul.
De-atunci o scot din desaga
Si vorbesc cu-amintirea, cum as vorbi cu fata draga.

Costenco Nicolae >> BIOGRAFIE

Costenco >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)