Ce este această lume,
Otilio, să-mi spui!
Neantul face glume
Fiind un demon haihui.
Ce este această lume?

Te-ntreb unde e anul
Când prin salon jucai
Sau răscoleai brusc pianul
Ca pe un stol de cai?
Te-ntreb unde e anul!

Am în acest album
Un fir de-aur curat,
Din părul tău – un fum
De mult evaporat –
Am în acest album.

Consult toţi filozofii,
Pe Platon şi Socrate,
Să ştiu dacă pantofii
Sunt semn c-ai existat.
Consult toţi filozofii.

În scrin am o batistă
C-un monogram rotund.
La teza agnosticistă
Cu ea-ncerc să răspund.
În scrin am o batistă.

Când totul se usucă,
Şi ochii amăgesc,
Că n-ai fost o nălucă
Nu pot să dovedesc.
Când totul se usucă...


George Călinescu >> BIOGRAFIE

Călinescu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)