Mirabila sămânță

Mă rogi cu-n surâs şi cu dulce cuvânt
rost să fac de seminţe, de rarele,
pentru Eutopia, mândra grădină,
în preajma căreia fulgere rodnice joacă
să-nalţe tăcutele seve-n lumină.

Neapărat, mai mult decât prin oraşul rumorilor,
c-o stăruinţă mai mare
decât sub arcade cu flori,
voi umbla primăvara întreagă prin târguri
căutând vânzători de sămânţă.
Mi-ai dibuit aplecarea firească şi gustul ce-l am
pentru tot ce devine în patrie,
pentru tot ce sporeşte şi creşte-n izvornită.
Mi-ai ghicit încântarea ce mă cuprinde în faţă
puterilor, în ipostaze de boabe,
în faţa mărunţilor zei, cari aşteaptă să fie zvârliţi
prin brazde tăiate în zile de martie.

Am văzut nu o dată sămânţa mirabilă
ce-nchide în sine supreme puteri.
Neînsemnate la chip, deşi după spiţă alese, îmi par
seminţele ce mi le ceri.
Culori luminate, doar ele destăinuie trepte şi har.
În rânduri de saci cu gura deschisă –
boabele să ţi le-nchipui: gălbii,
sau roţii, verzi, sinilii, aurii,
când pure, când pestriţe.

Asemenea proaspete, vii şi păstoase
şi lucii culori se mai văd
doar în stemele ţărilor,
sau la ouă de păsări. Seminţele-n palme
de le ridici, răcoroase,
un sunet auzi precum ni l-ar da
pe-un ţărmure-al Marii de Est mătăsoase nisipuri.

Copil, îmi plăcea, despuiat de veşminte,
să intru-n picioare în cada cu grâu,
cufundat pân’ la gură în boabe de aur.
Pe umeri simţeam o povară de râu.
Şi-acuma, în timpuri târzii, când mai vad
Câteodată grămezi de seminţe pe arii,
anevoie pun capăt fierbintei dorinţi
de-a le atinge cu faţa.

De-alintarea aceasta mă ţine departe doar teama
de-a nu trezi zeii, solarii,
visătorii de visuri tenace, cuminţi.

Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!
Un gând de puternică vară, un cer de înalta lumină,
se-ascunde în fieştecare din ele, când dorm.
Palpită în visul seminţelor
un foşnet de câmp şi amiezi de grădină,
un veac pădureţ
popoare de frunze
şi-un murmur de neam cântăreţ.

Blaga Lucian >> BIOGRAFIE

Blaga >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)