Corbul

Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingei
un corb. Îl vezi, fetiţa mea, Ana?
În toamnă pe-aici se stingea aurie povestea,
ţâşnea veveriţa, cădea castana.

Corbul îşi măsură pasul, scrie-n zăpadă
nou testament, sau poate o veste cerească,
pentru cineva care ar trece prin ţară
şi n-a uitat de tot să cetească.

Noi, oamenii, noi am uitat.