Prin ce-nnodate drumuri, pornind, la ce rascruce
Începe noaptea noastra sa curga, nu mai stiu.
Vad doar la geamuri fuga trasurii ce ne duce
C-un sac de somn pe capra – ghebosul.
În limba tarii tale ma necajeam a spune
Ca esti supremul bine, înaltul meu regat,
Ca nu cuprinde alta dulceata si minune
Orasul zmeu, orasul testos si ferecat.
Cu ochi în jumatate, ce vor sa spuna “Hai!”,
Priveai la omul oaches venit din Valahai.
Cu ochi pe jumatate, caci nu tineai sa-l masuri,
Întîia mea cucoana de voaluri si matasuri!
Pe crengi de vis, doi umezi de muguri, ochii tai,
Se deschideau în floare; cînd lampe din odai
Burau lumina scumpa la geamul de trasura,
Cu foarte mare frica te-am sarutat pe gura.
Si te-am rugat cu ciuda, de mila mea plîngînd,
Sa uiti de stîngacia baiatului ce sînt.
Ca eu visez… cum pruncul flamînd la sîn, la maica,
De carnea ta curata si alba de nemtoaica.
Mai rara ca racoarea în luna lui Cuptor,
Mi-ai lunecat în brate, ai desfacut fuior
Tot parul ca un galben, întins eter de miere…
Si m-ai facut c-un lucru de pret mai stiutor:
Ca doua sînt, nu una, femeie si muiere.