Gol

Dă foşnet frunza măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră –
O mirare tăcută, poate cruntă,
O ameţire de toamnă, de-o horă.

Un haos vrea să mă ducă
De unic uitând, şi de număr –
Un foşnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr.

Şi sfârâie-o ploaie uşoară
Pe râpi, pe pădurea uscată –
Caverna de-odinioară...
Şi zarea-ntunecată...