Uși

Exasperare și teamă, deși atât de liberi n-am fost
și poate că nu vom mai fi niciodată - dar ceasurile încep
să arate un timp care nu e al nostru, un timp străin,
și zilele ni le fură o inerție tiranică și e o ceață
plină de sunete roșii, fiecare din noi devine
un sunet străin.
Unde?
Căutând întunericul
găsești o lumină întoarsă, trepte reci, adevăruri
pietrificate și moarte.
Ostil.
Incognoscibil.
Între teamă și necunoaștere galeria strămoșilor
piere în perspectivă primindu-și necruțătoarea replică
a marelui
NU undeva într-o inversă istorie.
Cine
va mai veni și de ce nu vine odată, de ce
își anticipează prezența cu timpul de pe acuma trimis
să curgă în orologiile noastre și cu atâtea
anxioase presentimente?
Uși.
Am deschis pretutindenea
uși, în toți pereții, în toate zidurile taiarăm
nenumărate uși pe care doar un vânt acherontic
le izbește întruna.