Undeva în întuneric

Și în cele din urmă ziua se duce târând după ea
undeva în întuneric un amalgam de senzații și gesturi,
cuvinte spuse, imagini, acte reflexe, gânduri, un dialog
cu un necunoscut cu un vecin sau cu o persoană
imaginară - o idee care ți-a fulgerat o clipă
când ai văzut gazeta, automobilul, vitrina sau câinele -
târând după ea ceea ce crezusei că vei face și n-ai făcut,
dar și tot ce-ai făcut, ce-ai primit, ce-ai dat sau
ai fi vrut să dai și nu vei mai da niciodată -
ziua se duce și tu, nepăsător și lucid proiectându-te
grandios în propria ta oglindă, gonind pe iluminate
bulevarde și luând în faruri picioare frumoase și
urându-i mecanic vecinului o seară plăcută și
coborând la
Big
Eden sau la
New
Eden sau la
Old
Eden
ești bucuros că ziua se duce târând după ea
în cele din urmă întregul balast și totul
sună frumos, numai acel undeva nu poți să-l uiți,
acel undeva în întuneric unde te-așteaptă
în cele din urmă toate lucrurile cu care ziua se duce
târându-le după ea.