Epitaf

Cu-ntâiul om venit-am pe pamânt
Si nu mai plec pâna la cel din urma
Si pân-atunci de veghe în cuvânt
Sunt ba pastor ba pulbere sub turma

Dar niciodata n-am fost mai putin
Si nici mai mult decât o tresarire
Când vânturile-n plopi nelinisteau
Eram si eu strapuns de nemurire

Si n-am ramas strain de câte sunt
Si vietuiesc cu toate în fratie
Si-n umbra visului cel mai hain
E-o zbatere de aur ce ma stie

Si de n-am fost norocului mereu
Sortit din pântecele mamei mele
Tot m-am trezit în pumni din când în când
Cu câte-un crin si doua viorele

Si înca mai sunt multe de deprins
Si de la iarba si de la albine
Caci ele-s mai batrâne cu o zi
Si au vederea-ntâielor coline

Oricât ma pierd pe zare sa le prind
Ca roiul pier fara sa lase-o urma
Si ma întorc de veghe în cuvânt
Ba ca pastor ba pulbere sub turma