Limba tarii mele,
limba mea de-acasa,
rasadita-n suflet
de al mamei cant,
ai crescut pe brazda,
grea in spic, miezoasa,
intre frati, prin veacuri
trainic legamant.
Limba stramoseasca,
glas de voinicie,
de pe-ngalbenite
foi cronicaresti,
din cenusa vremii
faci sa reinvie
gloria strabuna,
vechile povesti.
Limba mangaioasa,
fiica-a vietii aspre,
ne doinesti si-acuma
ca la inceput.
Multi au fost s-o smulga
fiintarii noastre,
dar nici s-o clinteasca
nimeni n-a putut.
Cantaretii mesteri
te-au purtat departe.
Cu cetati de piatra
Stefan te-a pazit.
A baladei noastre
vorba fara moarte,
dragostea obsteasca
ti-a fost cuib si zid.
Limba mea sfatoasa,
Creanga ce-a iubit-o
si-a inaripat-o-n
vers Alecsandri,
Eminescu for ma
ti-a desavarsit-o
in cultura lumii
spre a ne mandri.
Limba moldovana,
zana intre zane,
stai la masa mare
intre mari surori.
Sufletelor simple
le esti calda paine,
inimilor darze
flamura cu flori.
Muzica latina,
demnitatea slava
se-ntalnesc in tine
si se infratesc.
Tu mandria noastra!
Tu a noastra slava!
Vesnicia noastra!
Grai moldovenesc!



Costenco Nicolae >> BIOGRAFIE

Costenco >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)