Ion de Liviu Rebreanu este un roman tradițional, în care regăsim deopotrivă elemente de modernitate și realiste, publicat pentru prima data in anul 1920.

Totodată, opera se încadrează în categoria romanelor obiective, cu numeroase personaje și bine individualizate și acțiune complexă, dezvoltată pe mai multe planuri narative și conflicte puternice. Rebreanu construiește portretul personajelor sale folosind atât caracterizarea directă, cât și caracterizarea indirectă, astfel că trăsăturile lor reies și din comportament, vorbe sau gânduri.

 

Toate personajele:

  • Ion al Glanetașului, protagonistul și personajul eponim al romanului;
  • Vasile Baciu (tatăl Anei)
  • Zenobia Pop (mama lui Ion și soția Glanetașului)
  • Alexandru Pop (capul familiei Pop, poreclit „Glanetașul”, tatăl lui Ion)
  • Zaharia Herdelea, învățătorul din Pripas
  • Părintele Belciug
  • Titu Herdelea (fiul învățătorului Herdelea, poet și naționalist)
  • George Bulbuc (flăcău din satul Pripas, foarte înstărit)
  • Ana (fată cu avere, dar nu atât de frumoasă ca Florica)
  • Florica (fiica văduvei lui Maxim Oprea, cea mai frumoasă fată din sat, însă fără zestre)
  • Aurel Ungureanu (student la medicină, pe care Laura îl simpatiza)
  • Roza Lang (soția celuilalt învațător și una dintre „iubitele” poetului Titu)
  • Laura (fiica învățătorului Herdelea)
  • Maria
  • Avrum (crâșmarul care se sinucide)
  • Simion Lungu
  • Aizic Filipoiu (doctor)
  • George Pintea (preot, iubitul și soțul Laurei)
  • Toma Bulbuc (tatăl lui George Bulbuc)
  • Ilie Onu (fratele de cruce a lui George Bulbuc)
  • Petre Ispas
  • Macedon Cercetașu
  • Virginia Gherman
  • Ghighi (sora Laurei)
  • Savista (servitoarea lui George Bulbuc)


Personaje principale - scurtă caracterizare:

Ion

este personajul principal al romanului, la începutul textului el fiind prezentat ca un tânăr harnic, perseverent, stăpânit încă de mic de iubirea pentru pământ. Pe parcursul celor două părți ale romanului este surprinsă evoluția lui Ion și oscilația acestuia între „glasul pământului” și „glasul iubirii”, goana după avere fiind cea care pune stăpânire pe personaj. Pentru că dragostea pentru pământ era de nestăpânit, Ion își înfrânează sentimentele pe care le are pentru Florica și se căsătorește cu Ana doar pentru a intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu. Lupta lui Ion pentru a deveni proprietarul pământurilor scoate la iveală o parte dintre trăsăturile de caracter ale personajului: agresivitate, brutalitate, prefăcătorie. Odată ce obsesia pentru pământ este satisfăcută, „glasul iubirii” reapare în mintea și sufletul lui Ion, astfel că destinul tragic al eroul nu poate fi evitat.

Ana

este un personaj secundar al romanului și prezintă destinul tragic al femeii de la țară, ea fiind văzută mai mult ca o unealtă. Orfană de mamă și victima unui tată violent, Ana speră să îți găsească fericirea cu ajutorul lui Ion, însă pentru acesta ea nu reprezenta decât un mijloc de îmbogățire și de obținere a pământurilor mult visate.

Vasile Baciu

reflectă spiritul realist al lui Rebreanu, el întruchipând lumea satului acelei vremi, când păstrarea pământurilor și înmulțirea acestora era scopul principal. Asemenea lui Ion, se însurase cu o fată urât, dar bogată, pe care însă a tratat-o cu respect. În momentul în care Vasile Baciu află că Ana s-a lăsat sedusă de Ion, acesta dă dovadă de o brutalitate ieșită din comun.

Florica

Personaj secundar, individual, feminin, Florica este reprezentanta „glasului iubirii” în romanul „Ion”, fiind opusul Anei, căreia îi corespunde „glasul pământului”. Ea este, așa cum o descrie însuși autorul, „fata cea mai frumoasă din Pripas”. Statutul ei social este, însă, unul mai puțin favorabil, Florica fiind de o frumusețe răpitoare, dar foarte săracă. „Fata văduvei lui Maxim Oprea” era chiar „mai săracă decât Ion”, a cărui motivație principală era reprezentată de îmbogățirea prin căsător... Insusirile fizice ale Floricai pun in evidenta indirect profunzimea sentimentelor lui Ion fata de ea. Scriitorul urmareste atent reactile flacaului in preajma fetei: “Iubise pe Florica si, de cate ori ovedea sau isi amintea de ea, simtea ca tot o mai iubeste. Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei  pline si umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul de primavara”.
Navaleste in roman, prin Florica, toata frumusetea peisajului transilvanean, deodata cu tineretea, vigoarea si temperamentul care tradeaza o nepotolita sete de viata, de dragoste. “Dar Florica eramai saraca decat Ion”, cu alte cuvinte, fericirea lor nu era posibila din cauza saraciei. De aceea, dupa ce Ion o intalni pe camp pe Ana si se mustra pentru cele indurate din pricina ei, vazand-o “pe Florica, cu fata rumena, plina si zambitoare, apropiindu-se sprintena ca o ispita”, toata framantarea ii pieri din suflet, o mangaie cald din ochi si i se adresa: “In inima mea...tot tu ai ramas craiasa...” Florica il iubeste si ea pe Ion cu pasiune. Cand flacaul o imbratiseaza, pe camp, si o saruta  patimas, “fata se zvarcoleste, dar cu fiecare miscare se lipea mai tare de pieptul lui...”. Ea va disparea insa din act iune, pentru destul de mult timp, atat vreme cat “glasul pamantului” ii“organizeaza” in asa fel viata lui Ion incat il acopera, anulandu -l aproape pe cel al iubirii.Intuitia si pihologia feminina vor lucra, determinand optiunea Floricai pentru George, candacesta o cere in casatorie. Starea civila a celor doi –  Ion si Florica – s-a schimbat. Peste caminullui George bate insa aripa nelinistii, Florica fiind ravnita din nou de Ion cu si mai multa patima.Feciorul Glanetasului intrase, in sfarsit, in posesia pamantului lui Vasile Baciu dar ce folos dacacine ii e drag nu-i apartine. In ziua nuntii lui Ion cu Ana, inima barbatului se zvarcoleste a durereinca o data si cu efect indelungat, impingandu-l fatal spre prabusire. Fata de Ana, “fata aceea uscata , cu ochii pierduti in cap de plans, cu obrajii galbejiti cu pete cenusii”, intr -un contrast  puternic, apare Florica “aprinsa in obraji, cu buzele rosii, umede si pline, cu ochii albastri silimpezi ca cerul de vara” si de “o veselie sanatoasa pe care se silea si nu izbutea s-o ascunda”.Fascinat, “uitand de tot de Ana”, Ion ii sopti fetei in timpul jocului: “-Numai tu mi-esti draga inlume, Florica, auzi tu?...Auzi? O stranse navalnic le piept, crasnind din dinti incat fata sespaimanta si se uita rusinata imprejur”.
Florica este pentru Ion o oaza de lumina, catre care insa nu mai are acces pentru ca preapacatuise impotriva firii si trebuie sa fie pedepsiti pe masura comportamentului sau si a faptelorsale. Soarta Floricai este nefericita si ea. Cel pe care-l iubise cu adevarat n-a putut sa-i apartinadin cauza impedimentelor de ordin social. Cel cu care s-a casatorit, George Bulbuc, infunda incele din urma ocna, vinovat de omucidere.Destinul ei se topeste in acela la satului care-si uneste calea lui cu calea cea “mare si fara deinceput”, viata, care curge neincetat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Dascălul Zaharia Herdelea

reprezintă figura intelectualului. Acesta duce o viață lipsită de spectaculos, însă tensiunile și conflictele interioare sunt uneori prezente, acesta aflându-se într-o permanentă incertitudine în ceea ce privește orientarea sa morală și politică.