Mă visasem într-un nor

(Amicului meu C. Alessandrescu’)

Am privit de sus pământul învârtindu-se sub mine
Ca o noapte închegată purtând demonii pe sine:

Am văzut pe el durerea despletită alergând,
Scoţând gemete cumplite, mări de lacrime făcând,
Şi veninul ei în clocot pân la porţile cereşti
Să-nălţa şi cădea iarăşi peste inimi omeneşti.

Am văzut hidoasa crimă cu ochi mari şi sângeraţi,
Cu cuţitul într-o mână şi cu dinţii încleştaţi,
Neagră, vânătă la faţă şi cu buzele uscate,
Cătând sânge cald să soarbă din vreo inimă ce bate.

Am văzut turbate furii cu figuri îngrozitoare,
Ochi deschişi ca guri vulcanici, cu priviri fulgerătoare,
Cu lungi braţe tremurânde şi cu gheare ascuţite,
Cu furtună-n a lor suflet şi cu trăsnete cumplite.

Am văzut neruşinarea, am văzut-o dezbrăcată,
Cu corupţia pe buze şi cu inima-nsetată
De plăceri neomenoase, lipind de profanu-i sân
Gura oarbei tinereţe şi storcând în ea venin.

Am văzut deşertăciunea, uriaşă,-mpodobită,
A nimicului regină, de mărire ameţită,
Rătăcind, oarbă de visuri, după-nalte idealuri,
Ca o scândură zvârlită pe o mare făr de maluri.

Am văzut războiul crâncen, monstru nesăţios şi crunt,
Lacom băutor de sânge, pălmuind veacul cărunt,
Făcând un călău din omul liniştit şi muncitor
Şi din holda semănată câmp de groază şi omor.

Am văzut talente-n zdrenţe, Cinstea de foame murind.
Am văzut Puterea mândră pe Dreptate pălmuind,
Sărăcia-n jgheab de rele ca în guri de lei zvârlită;
Şi-Avuţia nemiloasă, în orgie tăvălită.

Am văzut nespuse viţii, demonii neadormiţi,
Uricioşi ca ceasul morţii şi ca moartea nemblânziţi,
Fără cap, cu trup de patimi, şi cu braţele de crime,
În prăpăstii fără funduri îmbrâncind biata mulţime.

Apoi totul se ascunde într-un negru-ngrozitor…
Spăimântat sării din patu-mi… Mă visasem într-un nor.