Pe zana moarta Fericirea.
Sa nu va bateti joc de mine,
Sunt om ca voi in toata firea…
Si-o vad, in fiecare noapte,
Mireasa tanara cum vine;
Ca o vedenie usoara
Incet s-apropie de mine.
Din crestet, valul alb, subtire
De-a pururi fata i-o ascunde.
Prin stravezimea lui, se vede
Zapada formelor rotunde.
In parul lung si negru poarta
Uscate flori de lamaita…
Fiinta-aievea ori parere,
Eu te iubesc de mult, zeita!
Dar ochii tai, ascunsi vederii
Nu vor, cu dulcea lor otrava,
Sa-mi vindece durerea-nfipta
Adanc, in inima bolnava.
O, vino, vino mai aproape,
Arunca valul de pe fata!
Sa simt fiorul sarutarii,
Sa te cuprind odata-n brate!…
De la-nceput ti-am fost ursita,
Dar o putere ne desparte
Si ne-a menit sa fim, iubite,
In veci aproape si departe.
Pierdut esti pentru totdeauna,
De-mi ceri sa-ti dau o sarutare,
Ca, daca ma cuprinzi in brate,
Ca fumul, trupul meu dispare.
E vai de cel ce-n viata asta,
In suflet, taina mea o poarta.
Cand toti vor crede ca sunt vie,
El singur stie ca sunt moarta!…
…………………
Plutind, porneste pe alee,
S-ascunde-n umbra de palate
Si sta, o clipa, langa banca
Unei perechi inamorate…
In cimitir acuma intra,
O vad cum trece inainte:
O aratare luminoasa
Pasind incet peste morminte.
Si-n colt m-asteapta lang-o groapa:
E amagirea cea din urma…
Cu bratele intinse dornic,
Alerg… Puterea mi se curma…
NEBUNUL poezie - de George Topârceanu