In insomnie

S-a ascuns în mine-un cal,
Rătăcit de herghelie,
Când îi adăpa, pe mal...
Însă nimenea nu ştie
Că eu am în mine-un cal.

Numai nopţile nechează
Şi, când toţi se odihnesc,
Când nici dracul nu veghează
Numai eu mă chinuiesc.
Îl aud.
Mă tem.
Nechează!



Teodoreanu Al. O. >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)