Pot să fiu uitat, pentru că
nu ţin la braţe, pot să-mi lipsească. 
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
şi cu aerul. 
Pot fi lăsat singur, pentru că
sangele meu se varsă în mare
oricum. 
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca nişte bariere. 
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască. 
Dar ea nu exista încă,
aşa ca e loc, e loc, este. 

EDICT poezie - de Nichita Stănescu