Deschidere

Știu, sufletul acesta care e
Ȋndrǎgostit de toate stelele,
De-aici, de dupǎ geamuri și ferești,
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l oprești.

Nici cântecul bolnav de frumuseți
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l dezveți,
Cu degetele umede, sǎ cate
Pe geamurile de singurǎtate.

Pe panglicile grele de ajur,
Sǎ zgârie-ncet cu mâinile-azur;
Nu-l vei putea opri, decând
Pe-același loc privește tremurând,

Acest ȋnalt sǎ-l poatǎ ȋndrǎgi,
Nici, când la toamnǎ pomii vor veni
- Aproape de ferestrele târzii,
- Aproape de cumințile hârtii,

Sǎ-mi scrie, lângǎ inimǎ-n apus,
Mai mult de ȋnțeles decât de spus,
Umblând ȋncet cu degetul pe geam,
Cel mai frumos poem pe care-l am….