Omagiu unei umbre

(fragment)



Născut aici, în ţară cu mituri titanide,
Strămoş al meu,
Dimitric
Philippide,
Călugărit de tânăr, tu monahalul strai
ÎI îmbrăcaseşi că să poţi mai bine
Străbate prin atâtea ţări străine
Pe care-n gând le şi cutreierai.
Religios n-aş crede că erai.
Avid de adevăr şi-nvătătura,
Tu ai pornit în vremuri de-avant şi aventură,
Pribeag prin
Europa şi te-ai dus
Spre vechi aşezăminte din apus,
La
Padova-n
Italia, şi-apoi

În vechea capitală a timpurilor noi,
Parisul prins pe-atuncea în vâltoare
De
Revoluţia triumfătoare.
Ai petrecut acolo ani luminoşi şi grei,
Chiar şi cumplitul nouăzeci şi trei,
Şi-n mijlocul acelei mari manii
Legând solide, lungi prietenii.

Întors acasă, ai mai stat vreun an
Şi iarăşi ai plecat, cu-n băietan,
Nepotul tău de frate şi străbunicul meu,
Să te-nsoteasca-n drumul pe care-l ştiai greu,
Fugind cu el de groaznică prigoană
Iscată de-o putere barbara şi duşmană,
Urgie peste
Grecia sărmana.
De dată asta ai făcut popas
Mai sus de
Dunăre şi ai rămas
Pe paşnicele plaiuri moldoveneşti, atras
De oameni şi de locuri care aveau să-ţi fie
A două patrie pe veşnicie.

Cum bine-a spus un strănepot ce-a fost
Tot învăţat că ţine, de-o mare potrivire
Cu ţine la minte şi la fire,
Te-ai alipit de ţară ce-ţi dete adăpost
Şi-n scris întâia oară zicandu-i
România
Şi dându-i clar, tu cel dintâi în lume,
Firescul şi cuprinzatoru-i nume,
l-ai răsplătit din plin mărinimia.
Ai arătat temeinic că ţară asta toată
E-ntrcaga
Dacică de altădată,
Din codrii
Bucovinei pan'la mare
Şi dintre cele două mari ape curgătoare ,
De la apus şi de la răsărit.
Pământ de multă vreme sorocit
Românilor din zare până-n zare,
Din largul ses panonic pan' la tărâmul scit.
Tu grecul ai rostit atunci aceste
Hotare româneşti, aşa cum peste
Mai mult de-o jumătate de veac, în urmă ta,
Adânc poetul
Doinei în vers le va-ncrusta.

Când ai pornit spre casă, ai vrut să te opreşti
Din nou pe locurile româneşti
De care tainic viaţă te legase.
Nepotu-n vremea asta se-nsurase
Cu-o faţă de răzeşi din
Nicoreşti.
Această străbunica, de vită ţărănească,
Şi-a învăţat copiii să vorbească
Cea mai curată limba românească,
Pe care-apoi toţi cei din neamul meu
S-au întrecut cu râvnă s-o cinstească:
Tradiţie-n familie, mereu
Tu ai legat, obscură străbunica,
O punte strălucită şi voinică
Între
Siret şi răul tesalian
Peneu,
Din getică
Moldova în
Grecia antică.
De ţine nu se ştie nimic.
Şi numai eu
Mulţumitor te port în gândul meu.

Philippide >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)