Miraj

Ce dup-amiezi ciudate învăluite-n vis !
Izvoarele amintirii în suflet s-au deschis,
Răni vechi cu sânge proaspăt mocnind sub clipă, treze.
Şi doruri ruginite prind iarăşi să vibreze
Când vremea-ncetinita şi-ntinde apă grea.
Simt cum întreagă-mi viaţă alunecă în ea
Şi cum eu însumi vreme mă fac, magie rară !
În mine-atunci o lume vrăjită se coboară :
Amestec de anotimpuri, de dimineţi şi seri.
Alcătuind o lume găsită nicăieri,
În care se-ntretaie că nişte zvonuri line
Atâtea visuri toate câte-au trecut prin mine
De la-nceputul celei mai vechi copilării.
Prin vinete meleaguri cu ceruri brumării,
Pe-un drum mereu acelaşi şi altu-ntotdeauna
Pornesc cu
Păsărilă să strâng în braţe luna
Dar mult nu stau în ţară poveştilor, şi-acum
Mă-ntampina o toamna cu despletiri de fum .-
Vazduhu-ngalbeneste că o mătase veche,
Flaşnete ofilite îmi ţiuie-n ureche
Şi simt miros de frunze ce ard, grămezi, prin *ţi
Durata mea de astăzi cu anii tot mai scurţi
Mă-ndeamnă-n amintire să fac mai lungi popasuri ;
Şi vremea n-o mai masur cu clipe şi cu ceasuri,
Căci hronos mie însumi sunt şi, mag subtil,
Schimb timpul meu de-acuma cu timpu-mi de copil.

O, farmec fără nume, feerică năframă,
Pe care-o ridicare de gene o destramă,
Răscruce-a zilei între amiază şi-nserat,
Gând în aceeaşi clipă rostit şi spulberat !
Aiunge-voi vreodată pe cai nemijlocite

Să aflu tâlcul nouă cuvintelor tocite
Şi să cuprind statornic cu tainice dovezi
Miracolul acestor ciudate dup-amiezi ?

Philippide >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)