Frontispiciu

Mi-am plăsmuit un suflet din ţăndări de bolid,
Aerian şi aspru, cu nostalgii de vid.
Sori stinşi şi-au stors cenuşa din hăuri să închege
Năprasnicele aşchii de mii de ani pribege.
Ecouri adunate din haosul astral
Mai gem şi-acum în asprul meu suflet mineral.
Cu fire de-aur smulse solarelor sisteme,
Mai repede ca vremea alunecând prin vreme.

Fulg de nemărginire în coajă de pământ,
În inimă port dorul pustiilor senine.
Când clipa pământeană apasă greu pe gând
Desfăşur albul viscol al stelelor în mine.

Mi-e dat să-mi caut timpul zburând din eră-n eră
Şi să colind, eratic, prin secolii glodoşi.
Tot ce-i contrast m-atrage, şi-n mine, ca-ntr-o seră
Cresc palmieri alături de cactuşii buboşi.

Am aruncat la hârburi cântarul nemuririi
Şi ciutura cu glorii banale de cişmea,
Şi cumpănindu-mi visul cu rânjetul satirii
Fac lumea după chipul şi-asemănarea mea.

Sunt cel dintâi Geneza-n batjocură să-mi ieu.
Eu singur îmi sunt şarpe în paradisul meu.
Cu inima-ncleştată în coama unui vers
Îmi joc pe Prometeul gonit din univers.
Îmi bat în piept ţăruşuri făţarnice de rugă.
Schimb perlele-n grăunţe şi fac din înger slugă.
În balta omenirii scuip larg şi liniştit.
Viaţa cu trup de aur şi solzi de glod mi-i dragă.
Cum drag îmi va fi vântul ce-mi va deschide largă,
Poarta pe care intri, culcat, în infinit.

Philippide >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)