Vis de anemic

În cupa verde-a văii,
Noaptea se topește rece și degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin ușa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor

A început să piuie sfios și cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că șoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au și pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viața
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Și sângele înviorat mi-aleargă-n vine

Cum șerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de șuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.
Nevasta cu carne voinică
Îmi întinde cana de lut cu lapte
Și brațul gol și plin.
Fii binecuvântată, noapte.

Petrescu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)