Vanitas

Urcând luminos în spirală,
Un strung cu lame de argint
Te-a subțiat din fildeș.

Și-ntruchiparea ta e o spirală ce se -nalță...

Dar ce neînsemnați
Mai suntem totuși amândoi...
Suavă Kicsikém...

Sub înstelarea de baldachine,
Dintre noaptea nencepută din trecut

Și-aceea fără de știre care vine
Ne-am întâlnit printr-o minune de-ntâmplare
În ceas, cu neființa-asemene,
În omenirea curgătoare
Două trupuri. Gemeni, gemene
Micuțo,
Până la noi
Pământul rodnic a revărsat luminii
Din sânul lui și-al nopții
Milioane de rânduri de făpturi, spumă,
Care, după ce ocoliră cu privirea
După mersul soarelui,
Se-ntoarseră în humă.

Iar după noi
Lumi fără număr vor veni
Necontenit un azi va înflori
Și cine poate bănui
Ce siderale bucurii
Vor înălța pe cei ce vor veni?

O, Kicsikém
Împinși, cu ochii-nchiși
Din sânul rodnic al pământului
Ne vom întoarce-n el fără de urmă
Și-n fața frumuseții viitoare,
Din care picurile cad, dar unda nu se curmă,
Slabi și singuri,
Luptând cu legea năclăită-a humii,
Noi nu avem decât,
Mică și fragedă,
Iubirea noastră trist surâzătoare,
Și-atât.

Căci între două lumi,
Noi stăm în noapte,
Ca doi inși alăturați pe-o carte
La lumina unei lămpi
În câmp departe.

Petrescu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)