Iubito, vine toamna

Iubito, vine toamna peste toate,
Bacovia reintră în portrete,
Cad frunze picurând singurătate
Şi tu ai gesturi, parcă, mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după,
Iubito, vine toamna să decline,
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămâi la ţărmure de mare,
Eu plec s-aştept şi crivăţ, şi omături
Şi să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte,
Cu ghilotine şi anestezie,
Tot omul e un snop de amănunte
Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.
De pomi sinucigaşi se umple valea
Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor şi rugină,
Eu morţii mele te voi da exemplu
Cât eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna până-n oase,
O simt în mâna care ţi se-ntinde,
Priveşte, ies fumuri peste case,
Iubito, după toamnă vin colinde.