Șoarecile

Un șoarece mare, anume Gherlan,
Peste toată gloata fiind căpitan,
Atît să mîndrise, precum povestesc,
Încît își uitase neamul șoricesc.
Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt
Decît să ia fată de neam mai înalt.
Cugetînd aceasta și tot cercetînd,
Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd,
Află că mai mare dintre cîte sînt
E soarele singur slăvit pre pămînt.
Și precum să vede frumos, strălucit,
Și fată întocmai are negreșit.
Auzind, Gherlanul nu stă nicidecum,
Ci cît mai în grabă s-au gătit de drum,
Luă oaste multă, întocmi alai,
Poruncind să 'poarle zaherea malai.
Plecă către soare, împompat astfel,
Șoareci ca lăcuste zbura după el.
Mergînd zi și noapte, sfera au pătruns,
Și la naltul soare s-au văzut ajuns.
Soarele îndată pe mîndrul Gherlan
L-au primit tocma ca p-un capitan.
I-a vorbit cu cinstc și l-a întrebat:
Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ?
Gherlanul atuncea compliment făcînd,
Către el răspunse în asfel zicînd :
-Luminate soare al naltului cer,
De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer.
'Eu sînt, cum știi bine, marele Gherlan,
Care peste șoareci sînt azi capitan,
Și am bogăție, trăiesc fericit,
Numai despre una sînt nemulțămit.
Că nu găsesc fata după placul meu,
Cu neam de potrivă-mi să ma-nsor și eu,
Doresc să am socru de neam mai de sus,
Puternic în lume, la alți nesupus.
D-aceea la tine dintr-atît loc viu,
Că toți de mai mare pe tine te știu.
Soarele răspunse la al său cuvînt :
-0, mare Gherlane ! precum ziseși, sînt
Înalt și puternic, de toți mă slăvesc,
De nimeni n-am frică, precum voi trăiesc,
Dar cum să ivește un nor căt de mic,
Eu atunci îndată tot cheful îmi stric.
Căci să pune-n dreptu-mi, fără a-i păsa,
Și mă-ntunecează cu puterea sa.
Mă face să nu poci vedea pre pămînt,
Lui fără de voie-mi ca un supus sînt.
Auzind Gherlanul pe soare asfel
Cum că să supune de un nuor și el,
De a-i cere fata nici nu pomeni,
Ci-ndată să-ntoarse și la nuor veni.
Pe carele nuorul dacă l-a văzut
Și îi tăcu cinste cum i s-a căzut,
L-a-ntrebat zicîndu-i: cum s-a întîmplat
Să vie la dînsul din loc depărtat ?
Gherlanul îi zise : -0, slăvite nuor !
Am venit la tine că voi să mă-nsor,
Și caut copilă de neam mai de sus,
Să nu fie-n luime nimunui supus.
Tu dar mal putenic decît alții ești,
Că și chiar pe soare poți să-l biruiești.
Cum te pui în dreptu-i, îl întunecezi,
Pe loc îl acoperi ș-îl nimicnicezi.
-0, mare Gherlane ! norul a răspuns.
Ceea ce se vede nu e de ascuns.
Drept, eu sînt puternic, după cum ziseși,
De sting și pe soare eu aburii-mi deși,
Dar cum să ivește un cît de mic vînt,
Eu trebuie-ndată să fug d-unde sînt.
Suflă, mă gonește să nu-i stau în drum,
Și mă răsipește tocma ca p-un fum.
Auzind Gherlanul si că nuorul chiar
Altuia mai mare este supus iar,
Să pogorî-ndată la marele vînt,
Care atunci groaznic sufla pe pămînt.
Primindu-l vîntul într-al său palat
Și d-a lui venire fiind întrebat,
Începu Gherlanul și la dînsul iar
Să-i zică întocma ca si la nuor chiar,
ÎI făcu că este puternic în duh,
Încît răsipește nuorii din văzduh.
Vîntul îi răspunse : -Așa este, sînt
Tare și puternic, dup-al tău cuvînt.
Eu răsipesc nuorii în aer cînd zbor,
Cutremur pămîntul, copaciuri dobor ;
Dar e o cetate, lîngă ea c-un plop,
Ce este zidită mai de la potop,
Fiind pustiită de niște tirani,
0 bat și eu de sînt două mii de ani,
Și nu am ce-i face, nu o poci da jos
Puterea-mi supune, deși sînt vîrtos.
Auzind Gherlanul și pe vînt asfel;
Fără de zăbavă plecă de la el,
Zicînd întru sine mai bine să ia
Pe fata cetății, că-i mai tare ea.
Mergînd dar la dînsa, fu iar priimit
Ca și pîn-acuma, întocma cinstit,
Apoi între vorbe la-ntrebări fu pus :
Ce vînt ? ce-ntîmplare aci l-au adus ?
El cu plecăciune pe loc a răspuns
Și ș-a spus tot dorul nimic n-a ascuns.
Mai zicînd cetății că ea, c-un cuvînt,
Este care n-are habar nici de vînt.
Căruia cetate răspunzînd a zis :
Într-adevăr, vîntul de loc nu m-a-nvins,
Și d-acu nainte nu-mi pasă de el,
Că pe lîngă mine e mult mititel,
Dar să încuibară pe supt temelii
0 groază de șoareci, vro cîteva mii,
Ș-atît mă găuriră tot săpînd de rînd,
Încît dintr-aceasta crez că caz curînd.
Auzind, Gherlanul zise: -Așadar
Toat-a mea umblare a fost în zadar.
Cum văz eu, șoarecii într-adevăr sînt
Neamul cel' putcrnic pre acest pămînt.
0, cît făr' de minte și prost am fost eu !
Să nu iau eu fată chiar din neamul meu !
Ci mă duc la soare, la nuor, și la vînt,
Și la cetăți slabe, pe toți să-i descînt!

Pann >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)