Dormiţi în pace, umbre, martirii românimei,
Ce-aţi îngrăşat pământul cu sânge de eroi!
Bătrâni cărunţi cu vază, voi floarea tinerimei,
Ce-n lupte sângeroase căzând, v-aţi rupt de noi!

Pământul ne desparte, iar cerul ne uneşte
În patria cea sfântă, egală pentru toţi,
Acolo nedreptatea şi ura nu răzbeşte,
Nu cumperi cu vieaţa pământul de trei coţi.

Voi v-ati plinit chemarea şi sânta datorinţă,
Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-aţi luptat!
Păstrând viitorimei modelul de credinţă,
Ce Patria ni-l cere ş-augustul împărat!

A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie,
Iar dulcea suvenire în inimi de roman!
Mihalţul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie,
Că nu e laş românul, nu fuge de duşman!

Un Iancu, un Buteanu, un Dobra ş-alţi o sută
Vor sta pururea faţă cu orişice eroi,
Şi până când naţiunea română-i prevăzută
Cu stâlpi aşa gigantici, nu-i pasă de nevoi!

Uniţi-vă cu Mircea, voi umbre glorioase,
Al cărui nume-însuflă respect şi la păgân,
Precum a lui bravure şi fapte generoase
Fac sacră suvenirea-i la fiece român!

Uniţi-vă cu Ştefan, principele cel mare
Ce-l recunoaşte întreaga Europa de erou,
Supt care românimea scăpată d-apăsare,
Putea cu drept să zică, c-a re-nviat de nou!

Sau cu Mihai eroul şi cu Ioan Corvinul,
Genii românimei d-a căror rari numiri
Ce luce-n Istorie întocma ca rubinul,
Şi astăzi se înfioară a turcilor oştiri!

Nu plângeţi mame, fiii, căci ei ne-au scos din moarte
Onoarea, existinţa, tezaurul mai frumos;
Prin sângele lor sacru s-a şters tirana soarte,
S-a stins pentru pururea suspinul dureros,

Surori, nu plângeţi fraţii, căci ei vă liberară
De turmele rebele, al căror scop au fost:
Să taie tot, să arză, cu furie tătară,
La prunci, femei, fetiţe, să nu dea adăpost.

Copile ruşinoase, voi plângeti cu durere
Pre-amanţii, cari în lupte cu glorii au căzut!
Dar nu ştiţi, că-a lor inimi juraseră-n tăcere,
A fi eroi prin moarte, iar nu sclavi, ca-n trecut!

Dormiţi, dormiţi în pace, voinici feciori de munte,
Subţiri şi-nalţi ca bradul, cu braţe de eroi,
Dedaţi din tinereţe a merge tot în frunte,
A nu şti de pericul, de moarte şi nevoi!

Iar voi, plăntuţe crude, ce-acum păşiţi în lume,
Păstraţi cu reverinţă acest act omenos,
Săpând profund în inimi al bravilor fraţi nume,
Ce sângele-şi vărsară în câmpul glorios!




Mureșanu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)